Proverbele despre facerea de bine care pot deveni usor reguli de conduita sociala

Imi place sa ma lamentez. Imi place sa-mi vars necazul si disconfortul, sa-l scriu, sa-l revad si alta data. Poate ca invatatura de mine? Nu m-am hotarat inca.

Eu sunt un om bun. Eu donez des si, mai rar, particip activ la diverse actiuni cu scop bun. Si ajut. Ajut multi oameni. Cum si de ce ii ajut? Pai, pentru ca asa simt. Nu ma impresioneaza ceva anume, dar am cateodata un imbold de a face ceva. Adica actionez aleatoriu cu persoane pe care le intalnesc pe strada si pe internet si incerc sa-i ajut chiar daca ei nu cer asta. Pentru ca sesizez eu ca-i pot ajuta. Un fel de random act of kindness.

Pentru toate experientele pe care le-am avut cred ca pot sa spun ca am maximum 5% experiente fericite. In rest, mi-am cam luat teapa. Si cand spun teapa, ma refer la faptul ca am fost deceptionat. Asteptarile mele, asteptarile unui om normal, asteptarile unei societati corecte si cu coloana vertebrala sfarsesc in deziluzie.

Un exemplu concret mai jos.

Intr-una dintre comunitatile online pe care le frecventez am descoperit un utilizator care dorea sa faca reconversie profesionala si sa devina programator. A renuntat la un loc de munca decent si stabil si a inceput sa se dedice 100% programarii. Asta este primul lucru pe care l-am apreciat. Daca nu renunti la ceva si nu iti faci timp pentru indeplinirea obiectivelor tale, rar reusesti. Cred ca timp de 6 luni a postat haotic despre ce invata, ce face, ce incearca si ce greseste in speranta ca membrii comunitatii il vor indruma. Pentru ca sunt multi asemenea postaci si troli, multi utilizatori se fereau sa ofere feedback pentru ca, de regula, iti pierzi timpul cu asemenea troli.

Numai ca eu am vazut consecventa la el. Si parea din ce in ce mai bun atat la research, cat si la ce lucra efectiv.

I-am trimis un mesaj si i-am zis ca ii ofer un post part-time de programator junior, ca freelancer, pentru 3 luni de zile. I-am explicat ca asta este o metoda prin care el se poate alatura unei echipe, poate invata de la membrii echipei, de la programatorii senior si asa va invata mai bine si mai repede.

Pentru mine, efortul a fost unul mare. I-am oferit un fee orar bun pentru nivelul lui de competenta si timp de mentorat din partea celorlati programatori. Care ceilalti programatori nu numai ca au ce sa lucreze, dar sunt si suficient de bine platiti. Dar am zis ca na, vreau sa-l ajut pentru ca este ambitios si, de ce sa mint, m-am gandit ca daca iese ok dupa cele 3 luni de proba, renegociem.

I-am comunicat ca pentru ca a-l plati, ca freelancer, trebuie sa-mi ofere o factura. Mi-a spus ca nu are inca firma, dar o sa isi faca. I-am spus ca il ajut si, pentru prima luna, plata i-o fac din contul meu personal, dar pentru urmatoarele 2 luni am nevoie de factura. A ramas ca isi face el firma pentru ca oricum avea de gand sa faca asta.

Prima luna

Mare parte din prima luna a fost dedicata onboarding-ului si familiarizarii cu proiectul. Nu a reusit el sa faca mare branza, dar macar a inteles proiectul. I-am explicat ca nu ma intereseaza sa scrie linii de cod, ci sa invete si sa nu aiba o presiune a livrabilelor. I-am facut plata din contul meu personal.

A doua luna

A inceput sa lucreze niste task-uri triviale. Numai ca atunci cand spun trivial, ma refer la o complexitate de nivelul unui junior. Task-urile le-a taraganat pentru suficient timp si cand colegii au inceput sa faca review al task-urilor, s-a trezit cu mult feedback de corectat. A corectat el ce a corectat, dar conform spuselor colegilor mai experimentati, au preluat ei task-ul pentru ca nu ar fi reusit sa-l faca. Asa ca i-au dat un task mai mic si mai trivial decat primul. Acelasi film, a inceput sa lucreze, a primit iarasi feedback cu corectii si aici s-a rupt filmul. Nu a reusit sa inteleaga ca feedback-ul oferit de colegi este cel care il AJUTA sa se dezvolte, nu sa-i puna piedici. A inceput sa se streseze si-mi spune ca el renunta pentru ca nu poate lucra asa. I-am explicat ca trebuie sa aiba rabdare, ca nimeni nu se asteapta la lucruri foarte mari de la el si ca este important sa invete proiectul si echipa. A zis ca ok, merge mai departe.

I-am trimis mesaje private in care il felicitam si il incurajam cu tot ceea ce facea. Mi-a spus ca si-a gasit si un alt job de programator si l-am felicitat pentru asta. Nu am intrebat alte detalii, nu mi-a spus alte detalii.

Se apropie sfarsitul lunii si-mi spune ca inca nu e firma gata. Ii zic ok, nu-i problema, imi trimite factura atunci cand o sa fie gata firma. Adica cat poate sa dureze? 1 saptamana? 2 saptamani? Plus ca daca-mi spui ca firma nu e gata eu inteleg ca astepti sa-ti vina actele sau macar ai demarat procesul de infiintare.

A treia luna

Sunteti in a doua saptamana din luna a treia. Colegii si-a pierdut rabdarea cu task-ul trivial. Este mult prea mult ping-pong de intrebari si raspunsuri. El nu mai raspunde. Primesc mesaj de la un coleg in care ma intreaba ce stiu despre amicul nostru pentru ca de 1 saptamana nu mai raspunde la mesaje.

In acelasi timp primesc urmatorul mesaj de la amicul nostru:

Sa stii ca de 1 saptamana eu nu am mai lucrat la proiect pentru ca nu am fost platit luna trecuta. Pana iese firma o sa fac o pauza si o sa iti trimit atunci factura. Intre timp, eu lucrez la cealalta firma pentru ca facturile si chiria nu asteapta pana rezolv cu factura.

Acum, ce sa zic, eu sunt total de acord cu el, cu faptul ca si-a organizat si prioritizat obiectivele, insa nu poti sa ma anunti cu o intarziere de 1 saptamana ca tu nu mai lucrezi. Adica sufera compania pentru faptul ca tu nu ai reusit sa te organizezi in timp util cu crearea firmei. Adica tocmai compania care ti-a oferit o mana de ajutor.

Ce i-am raspuns:

Nu-mi place asta. Puteai sa-mi spui chestia asta acum 1 saptamana. Practic echipa de development este pedepsita pentru faptul ca tu nu ai reusit sa te organizezi pentru o chestie importanta deopotriva noua si tie. O sa vorbesc cu altcineva sa preia task-ul tau.

Atat. Nu i-am spus nimic in plus. Acum intrebarea este ce ar trebui sa fac in continuare?

Stiu ca am tendinta de a gasi scuze si de a tolera greseli in speranta ca va fi mai bine, insa niciodata nu a fost asa. Intotdeauna am fost dezamagit cand mi s-a intamplat sa iert sau sa trec peste.

Ma gandesc ce sa-i scriu in continuare? Sa renunt la el? Adica toate intamplarile cu el denota o lipsa de ceva, nu stiu ce. Poate seriozitate? Nu stiu.

Daca ai ajuns sa citesti acest articol, ia da-mi un comentariu cu un sfat. 🙏

2 comments

  1. Short answer: Ai facut un act nobil, ti-ai mai sters 3 pacate, ti-ai luat teapa, opreste-te aici ca sa minimizezi pierderea.

    Long answer:
    Tocmai am deschis in SRL, merge repede si ieftin.
    Daca dura mult ar fi trebuit sa te anunte (din timp).
    Da, in momentul in care se oprea din munca trebuia sa te anunte, FYI/FYA: eu nu mai lucrez pt ca motivulX.
    Faptul ca nu raspunde le raspundea la mesaje denota neseriozitate, macar trebuia sa-ti zica tie ca nu le va raspunde pana nu platesti.
    Daca ar fi fost serios, dar ar fi invatat mai greu, poate avea rost o noua sansa, dar daca nu e nici serios, nici bun technic, de ce sa continui? Ii ingreunezi si pe devii seniori, care nu au nici o vina ca esti tu bun samaritean, si apropos, ar trebui sa-i intrebi si pe ei ce parere au.
    Dragoste cu forta nu se poate.
    Din punctul meu de vedere nu ai de ce sa eziti. Eu in locul lui, as fi stat la ambele firme, as fi lucrat chiar si neplatit (momentan) doar ca sa invat si ca sa cresc.

Leave a comment

Your email address will not be published.